TEREN PADEL

Disponibilitate: In stoc
Compare
Distribuie:

Share:

Padelul, un sport nou, în creştere pe plan mondial, foarte dinamic şi care, pe termen scurt şi mediu, vizează să ajungă la Jocurile Olimpice, a fost adus în România în 2013 de doi oameni de afaceri spanioli.

Vine din Spania, ţara cu cei mai mulţi tenismeni în prima sută a clasamentului ATP, cu un idol clar în persoana lui Rafael Nadal în interiorul graniţelor dar şi în afara lor, din statul cu cea mai puternică şcoală de tenis pe zgură din lume. Nadal şi-a făcut în oraşul natal un centru de tenis şi padel, iar Serena Williams, şi David Ferrer au participat chiar la turnee.
Padelul este un sport care se adaptează foarte mult nivelului jucătorilor, poate fi jucat si de copii sau de cei cu o condiţie fizică scăzută în ritm lent, însa creşte viteza la nivelurile superioare.

O oră de joc de padel intens este un cuptor de topit calorii. Intr-o oră, de joc se ard 600-700 de calorii. Iar într-un meci intens, se pot arde până la 1.000 de calorii

Padelul foloseşte mingi de tenis uşor depresurizate, iar paletele sunt pline, din carbon, sportul aflat la punctul de intersecţie dintre tenis şi squash, iar singura lege supremă este că mingea trebuie să aterizeze de partea cealaltă a fileului, să nu atingă de două ori suprafaţa de joc înainte de a fi lovită. În rest, nici măcar pereţii de sticlă nu sunt o graniţă absolută.

Terenul este fabricat şi adus din Spania, avand certificate de calitate europeană pentru toate componentele, respectiv, stâlpii metalici, panourile din sticlă, mocheta şi elementele de iluminat şi de îmbinare.

Reviews

There are no reviews yet.

Be the first to review “TEREN PADEL”